Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) și Federația Română de Gimnastică (FRG) resping ferm informațiile apărute recent în spațiul public potrivit cărora gimnasta Ana Maria Bărbosu ar fi rămas fără sprijin instituțional în demersurile sale juridice internaționale, legate de finala olimpică de la sol de la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Într-un comunicat oficial, COSR precizează că există un contract de sprijin financiar în vigoare între forul olimpic și FRG, valabil până la 31 decembrie 2026, destinat explicit susținerii acțiunilor juridice internaționale în cazul sportivei. Contractul acoperă costurile procedurilor și ale reprezentării legale, inclusiv continuitatea mandatelor acordate caselor de avocatură Gherdan & Asociații SCA și dr. Mădălina Diaconu SPLC Avocata & Notaires, pentru rejudecarea dosarului OG 24/15 la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.
„În urma materialelor apărute recent în presă, care sugerează că forul olimpic – Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Federația Națională de specialitate – Federația Română de Gimnastică ar fi încetat sau diminuat sprijinul acordat sportivei Ana Maria Bărbosu, considerăm necesare următoarele clarificări:
• COSR și FRG resping categoric orice afirmație potrivit căreia sportiva ar fi fost „lăsată în aer” în demersurile sale juridice internaționale.
• Între COSR și FRG există un contract de sprijin financiar în vigoare, cu valabilitate până în 31.12.2026, cu destinație clară și explicită: susținerea în continuare a acțiunilor juridice internaționale întreprinse în cazul Anei Maria Bărbosu, inclusiv acoperirea costurilor aferente procedurilor și reprezentării legale și continuitate mandate pentru asocierea Gherdan&Asociații SCA și dr.Mădălina Diaconu SPLC Avocata&Notaires pentru rejudecarea dosarului OG 24/15 în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), de la Lausanne. Solicitarea de sprijin a venit din partea Federației Române de Gimnastică.
Acest demers reconfirmă angajamentul ferm al ambelor organizații de a apăra drepturile sportivei și de a utiliza toate căile legale disponibile pentru clarificarea situației generate în urma finalei olimpice de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice Paris 2024, unde Ana Maria Bărbosu a obținut medalia de bronz după o decizie TAS.
Decizia Tribunalului Federal Elvețian de a întoarce procesul la TAS, după ce acțiunea de revizuire înaintată de americani a fost admisă urmare a identificării unor erori procedurale de comunicare în procesul inițial, a redeschis procedura arbitrală și a repus cauza în analiza instanței competente.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român asigură că acest caz – al gimnastei Ana Maria Bărbosu – a fost tratat și este tratat în continuare cu maximă responsabilitate, profesionalism și transparență.
COSR și FRG rămân alături de sportivă nu doar prin declarații publice, ci prin acțiuni concrete și asumate, inclusiv prin susținere financiară și juridică.
Reiterăm faptul că apărarea intereselor sportivilor români reprezintă o prioritate instituțională, iar orice informații incomplete sau eronate care pot afecta imaginea acestora sau a instituțiilor implicate trebuie corectate cu promptitudine.”, se arată în comunicatul de presă emis de COSR.