Acasă Social RATBV își adaptează capacitatea de transport a călătorilor pe perioada verii. Vezi...

RATBV își adaptează capacitatea de transport a călătorilor pe perioada verii. Vezi ce trasee sunt vizate

Cu aprobarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov, RATBV S.A. își adaptează începând cu data de 25 iunie 2024 capacitatea de transport a călătorilor la solicitările existente pe perioada verii, motiv pentru care modifică orarele de circulație de pe traseele urbane 3, 4, 5, 6, 8, 17, 22, 34, 36, 53 și 54, precum și pe traseele metropolitane 130, 310 și 520.

„Menționăm că revenirea la programele obișnuite de circulație se va efectua în luna septembrie 2024. Noile orare de circulaţie vor fi afişate pe site-ul www.ratbv.ro, în secţiunea „Trasee şi orare“ şi în toate staţiile de pe traseele liniilor menţionate.

Pentru evitarea oricărei confuzii, afişele cu noile orare vor purta menţiunea „Valabil din data de 25 iunie 2024“.”, au transmis reprezentanțiii RATBV.