Acasă Social RATBV aduce modificări liniei 420 și sistează transportul gratuit al bicicletelor

RATBV aduce modificări liniei 420 și sistează transportul gratuit al bicicletelor

0

RATBV sistează de mâine, 17 noiembrie, serviciul de transport gratuit al bicicletelor pe linia 20, Livada Poștei – Poiana Brașov (vineri nu mai circulă remorcile), măsura fiind determinată atât de cererea foarte redusă înregistrată în ultimele zile, cât și de faptul că în perioada imediat următoare sunt prognozate primele căderi de zăpadă.

De luni, 20 noiembrie, timp de câteva zile, autobuzele de pe linia metropolitană 420, Rulmentul – Bod, pe sensul de deplasare spre terminalul Rulmentul, vor circula prin comuna Sânpetru pe un traseu ușor deviat, fără a mai parcurge străzile Pășunii și Morii.

Modificarea este determinată de efectuarea, de la începutul săptămânii viitoare, a unor lucrări de infrastructură pe strada Pășunii din Sânpetru. În aceste condiții, până la finalizarea lucrărilor, autobuzele de pe linia 420 nu vor mai deservi stația ”Morii Sânpetru” (doar pe sensul spre Brașov).

Pentru îmbarcarea călătorilor din zonă va fi amenajată o stație temporară, numită ”Facultativă Morii” și situată la circa 50 de metri după intersecția cu strada Morii. RATBV își cere scuze călătorilor afectați de această măsură pentru disconfortul creat și îi asigură că imediat după finalizarea lucrărilor va relua circulația pe linia 420 pe traseul obișnuit.