Acasă Parlamentar de Brașov PSD, partidul care a împins România în prăpastie, pozează acum în apărătorul...

PSD, partidul care a împins România în prăpastie, pozează acum în apărătorul salariilor bugetarilor. Ipocrizia atinge cote maxime

0

PSD a descoperit brusc că „nu este de acord cu tăierile de salarii”. Aceeași formațiune care, ani la rând, a umflat aparatul bugetar cu membri de partid, rubedenii și „speciali” plantați în funcții bine plătite, joacă astăzi rolul de protector al angajaților la stat. Ipocrizie? Nu. Este doar stilul PSD, același care a dus România în gard, cu o economie sufocată de taxe, un buget anchilozat și un aparat public supradimensionat.

Bugetarii, privilegiați cu salarii umflate, mediul privat, abandonat complet

De ani de zile, realitatea este aceeași: salariile din sectorul public depășesc cu mult media celor din privat, în timp ce milioane de români care muncesc în companii private, cu studii și calificări similare, rămân cu venituri mai mici și cu presiunea constantă a taxelor care le taie din venit.

Cine a creat acest dezechilibru? PSD, secondat de PNL și UDMR, care au transformat statul într-un refugiu de lux pentru membrii de partid. S-a angajat fără număr, s-au inventat posturi, s-au creat indemnizații speciale și s-au trasat salarii cu mult peste nivelul pieței. Numirile politice din ultimele zile sunt oglinda la ce guvernare are România în ziua de azi. Toți papagalii din politică au ajuns în CA-ul de la TVR și Radioul de stat.

Rezultatul? Un stat greoi, scump și ineficient, întreținut de un mediu privat pe care politicienii îl tratează doar ca pe o vacă de muls.

Exemplele PSD: salarii de 14.000 de euro, pensionari speciali și sinecuri pe bandă rulantă

Cazul Companiei Apa Brașov, unde salariile au ajuns la 14.000 de euro, nu este o excepție. Este o consecință directă a guvernărilor PSD, care au:

  • Acceptat salarii exorbitante pentru oamenii de partid plantați în funcții,
  • Încurajat crearea de „speciali” pe bandă rulantă,
  • Umflat artificial salarii și indemnizații la stat în timp ce mediul privat era jupuit prin taxe, impozite și reglementări sufocante.

Nici PNL, nici UDMR nu sunt mai breji , au continuat modelul. Iar USR, care promitea reformă, s-a aliniat perfect la hora funcțiilor publice atunci când interesele au cerut-o.

Românii din privat, marii uitați ai guvernării Ciolacu

În timp ce PSD se bate cu pumnul în piept pentru bugetari, milioane de români din privat muncesc pe salarii mai mici, deși au aceleași diplome și competențe ca cei din instituțiile statului. Ei sunt cei care:

  • plătesc taxe mari,
  • suportă TVA crescut la 21%,
  • sunt loviți de tăieri pentru studenți, elevi, părinți în concediu de creștere a copilului,
  • finanțează privilegiile „specialilor”.

În schimb, de la PSD nu se aude niciun cuvânt despre reducerea poverii fiscale asupra companiilor și angajaților din mediul privat, adevăratul motor al economiei. Nu există stat fără privat. Dar PSD continuă să ignore acest adevăr elementar.

Un partid în cădere liberă, rupt de realitate

PSD nu a înțeles nimic din ultimii ani. Continuă să împingă România pe aceeași pantă a dependenței de stat, a privilegiilor pentru bugetari și a ignorării totale a mediului privat. Nu susține competența, nu încurajează mediul privat, ci umfla organigramele de la stat. De aceea partidul este în cădere liberă: pentru că milioane de români s-au săturat de ipocrizie, de dublu-standard, de politici anti-economice și de un premier,Marcel Ciolacu care a lăsat în urmă haos, taxe și tăieri. Numai când te uiți cine conduce PSD, de la Manda, chiulangiul din Parlamentul European ajuns acolo pe motiv de soție, la Marian Neacșu și Sorin Grindeanu, cel care se distra cu Vicol prin localurile de fițe din Poiana Brașov, îți dai seama unde a ajuns acest partid.

Românii știu cine a creat criza. Și știu că PSD pozează în salvator abia după ce a dat foc casei.

Articolul precedentANUNT PUBLIC AVIZ MEDIU
Articolul următorTârgu Mureș va avea o statuie dedicată lui Sütő András. Primăria lansează concurs de idei
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.