PSD Brașov solicită președintelui USR Cătălin Drulă să declanșeze procedura de suspendare din partid colegului său Allen Coliban, după ce Tribunalul Brașov a admis cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale împotriva acestuia. DNA are deja în lucru mai multe dosare în care sunt cercetate faptele penale ale primarului Municipiului Brașov.
Președintele Cătălin Drulă și ceilalți membri din conducerea USR trebuie să înceteze să mai facă scut în jurul penalilor din propriu partid, cum au făcut până acum în cazul primarilor Allen Coliban și Clotilde Armand. Cerem conducerii USR să aplice urgent aceleași principii de integritate pe care le pretindeau cu vehemență altor partide politice.
Așa cum USR cerea insistent altor politicieni vizați de anchetele DNA, primarul Municipiului Brașov Allen Coliban trebuie să renunțe de îndată la toate funcțiile publice până la pronunțarea instanței de judecată, astfel încât problemele sale penale să nu afecteze imaginea instituției pe care o conduce. Aceasta era esența campaniei USR „Fără penali în funcții publice”: cei vizați de anchete penale trebuie să facă pasul în spate până când „își demonstrează nevinovăția” în fața instanțelor de judecată.
Lipsa de reacție de până acum a USR față de anchetele penale în care este implicat Allen Coliban reprezintă un act de sfidare față de procurorii DNA care au considerat, iar instanța le-a confirmat, că există indicii temeinice care trebuie cercetate cu privire la posibilele fapte penale săvârșite de primarul municipiului Brașov.