Românii au ieșit din nou în stradă. La București, la Brașov și în alte orașe mari. Aceleași fețe cunoscute, aceleași lozinci, aceeași direcție: „justiția”. Nu traiul de zi cu zi, nu facturile, nu prețurile explodate, nu mâncarea tot mai scumpă. Justiția.
Întrebarea este simplă și legitimă: un protest pentru jaful de la energie, gaze și combustibil când îl vedem?
Guvernul Bolojan a crescut TVA-ul la 21%, a umflat taxele și impozitele până la praguri sufocante, a tăiat bani de la mame, elevi și studenți. În același timp, prețurile la carburanți cresc „ca Făt-Frumos”, iar România a ajuns să plătească unele dintre cele mai mari tarife la energie și gaze din Europa. Salariile? Pe loc. Prețurile la alimente? Explozive. Speranța de viață? Cea mai mică din Uniunea Europeană.
Și totuși, strada nu reacționează.
Nu vedem pancarte pentru bătrânii care aleg între medicamente și mâncare. Nu vedem scandări pentru familiile care nu mai fac față facturilor. Nu vedem furie pentru tinerii care pleacă din țară sau pentru elevii dintr-un sistem educațional în derivă. Vedem, în schimb, o obsesie recurentă: justiția, invocată selectiv și doar în anumite momente politice „cheie”.
Am mai văzut filmul acesta. În 2018 era la fel. Atunci, ca și acum, „românii frumoși și liberi” erau preocupați exclusiv de dosare, de parchete, de instituții abstracte. Nu de trai. Nu de viață. Nu de supraviețuire.
Justiția „liberă” nu plătește facturile. Justiția „independentă” nu ține de foame. Și, mai ales, o justiție care de peste 20 de ani face și desface destine nu a livrat românilor o viață mai bună. Dar acest lucru pare să nu conteze decât atunci când nu mai convine cuiva aflat în cădere liberă politică.
Da, avem nevoie de corectitudine și de dreptate. Dar dreptul la viață decentă nu este tot un drept fundamental? Dreptul la prețuri suportabile într-o țară bogată? Dreptul la sănătate funcțională, la educație reală, la salarii care să țină pasul cu inflația?
În Bulgaria, Grecia, Franța sau Spania oamenii ies în stradă pentru costul vieții, pentru taxe, pentru energie, pentru pensii și salarii. La noi, protestul pare să fie confiscat ideologic și folosit doar ca instrument de presiune politică, nu ca expresie autentică a nevoilor reale ale populației.
Poate că adevărata întrebare nu este de ce nu protestează românii pentru scumpiri, ci cine are interesul să nu o facă.
Până când vom vedea străzi pline pentru facturi, pentru mâncare, pentru bătrâni și copii, protestele vor rămâne doar zgomot de fundal. Mult zgomot. Puțină viață.
Editorial scris de Cristi Florea
