Proiectul de captare a apei din zona 7 Izvoare și transportul acesteia către Râșnov, considerat vital pentru siguranța alimentării cu apă a orașului, este blocat în procedurile administrative.
Primarul Horia Motrescu spune că investiția a obținut toate avizele necesare, mai puțin cel al Direcției Județene de Mediu Brașov.
„Acest aviz nu poate fi emis fără un Plan de Management al Parcului aprobat prin Ordin de ministru, plan pe care Parcul Natural Bucegi nu îl are aprobat din 2016”, a declarat edilul.
Potrivit acestuia, situația afectează și alte administrații locale. „Consecința acestei lipse nu se limitează la Râșnov”, a precizat primarul, arătând că și alte localități din zonă au proiecte de investiții blocate.
Horia Motrescu spune că va continua demersurile pentru găsirea unei soluții: „Voi continua să insist până când acest blocaj, care afectează proiectele de investiții ale orașului Râșnov, va fi rezolvat.”






