Acasă Actualitate Proiect de lege: Medicamentele expirate sunt considerate deșeuri periculoase

Proiect de lege: Medicamentele expirate sunt considerate deșeuri periculoase

0

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat săptămâna aceasta un proiect de lege potrivit căruia medicamentele expirate şi cele neutilizate vor fi încadrate ca deşeuri periculoase.

Proiectul de lege modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel încât utilizatorii produselor din categoria farmaceuticelor să fie atenţionaţi cu privire la necesitatea returnării şi a eliminării corespunzătoare a medicamentelor expirate în farmacii, acestea fiind considerate deşeuri periculoase.

„Orice material publicitar destinat publicului larg trebuie să includă cel puţin următoarele informaţii: denumirea medicamentului, precum şi denumirea comună dacă medicamentul conţine o singură substanţă activă, informaţiile necesare pentru utilizarea corectă a medicamentului, o invitaţie expresă, lizibilă, de a citi cu atenţie instrucţiunile din prospect sau de pe ambalaj, formulată după cum urmează: Acest medicament se poate elibera fără prescripţie medicală. Se recomandă citirea cu atenţie a prospectului sau a informaţiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. Medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase”, se menționează în proiect.

Sursa: euronews.ro