Primăria Râșnov, în parteneriat cu specialiști și organizații culturale, a obținut finanțare pentru un proiect de revitalizare a Cetății Râșnov, în valoare de 300.000 de lei. Proiectul, intitulat „Cetatea Râșnov – Cetatea care trăiește!”, a fost declarat câștigător prin Agenția Metropolitană Brașov și își propune să redea monumentului un rol activ în viața comunității.
Proiectul reunește Primăria Râșnov, Asociația Mioritics, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Grupul de Cercetare INVENTARIUM, echipe care au colaborat și la alte etape de punere în valoare a cetății.
Implementarea va avea trei faze:
- documentare și pregătire (septembrie–decembrie 2025),
- proiectare și dezvoltare de conținut (ianuarie–martie 2026),
- implementare fizică (martie–mai 2026).
Evenimentul final va fi organizat în august 2026, în cadrul Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR).
Scopul este de a valorifica Turnul Bathory și Grădina Cetății prin expoziții, jocuri interactive, tururi virtuale și activități educaționale. Printre rezultate se numără:
- o expoziție permanentă „Asaltul Cetății”,
- ruta educațională „Jocurile Cetății Râșnov”,
- 15 ateliere cu peste 300 de participanți,
- instruirea a 10 ghizi locali,
- atragerea a 30.000 de vizitatori în primul an, dintre care 10.000 elevi,
- un public online estimat la 50.000 de persoane.
Proiectul se adresează familiilor, elevilor și profesorilor, turiștilor români și străini, dar și studenților sau specialiștilor în patrimoniu. Vizitatorii vor putea descoperi istoria prin joc și ateliere, iar comunitatea locală va beneficia de noi evenimente culturale.
„Cetatea Râșnov prinde viață! Vă invit să fiți parte din această poveste, să urmăriți etapele proiectului și să participați la evenimentele pe care le vom organiza pentru comunitate.”, a transmis primarul Horia Motrescu.






