Curtea de Apel București a decis prelungirea cu încă 30 de zile a arestului preventiv în cazul primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea. Acesta este acuzat că a încălcat interdicțiile impuse în cadrul controlului judiciar, iar instanța a menținut astfel măsura dispusă anterior de Tribunalul București.
Oprea se află în arest preventiv din data de 21 mai, după ce procurorii DNA au solicitat această măsură. Curtea de Apel București a aprobat prelungirea arestului preventiv pentru perioada 20 iunie – 19 iulie, însă decizia nu este definitivă și poate fi contestată, potrivit dcnews.ro.
Primarul fusese plasat inițial sub control judiciar în luna ianuarie, într-un dosar în care este cercetat pentru fapte de corupție. Printre interdicțiile impuse atunci, se numărau cele precum interzicerea exercitării funcției și obligația de a nu lua legătura cu martorii din dosar.
Potrivit anchetatorilor, Vlad Oprea a încălcat aceste măsuri în mod repetat. În datele de 4 și 13 martie 2025, acesta s-ar fi întâlnit cu viceprimarul orașului, într-o cameră tehnică a unui hotel din Sinaia. Procurorii spun că viceprimarul prelua, în acea perioadă, atribuțiile edilului. Întâlnirile au fost documentate de anchetatori, care au înregistrat discuțiile dintre cei doi.






