Acasă Administrativ Primăria Feldioara avertizează: Pagini false de Facebook răspândesc informații despre decizii administrative

Primăria Feldioara avertizează: Pagini false de Facebook răspândesc informații despre decizii administrative

0

Primăria Feldioara atrage atenția asupra apariției în mediul online a unor pagini de Facebook care folosesc denumiri sau formulări ce pot induce în eroare cetățenii, sugerând în mod fals că ar reprezenta canale oficiale ale administrației locale.

„Aceste pagini NU sunt administrate de către Primăria Feldioara și NU reprezintă canale oficiale de comunicare ale administrației publice locale. În ultima perioadă au fost distribuite informații incomplete, neverificate sau prezentate înainte de finalizarea procedurilor legale și administrative”, transmite instituția.

Un exemplu menționat de autorități vizează informații referitoare la acordarea unor tichete pentru nou-născuți, măsură care se află în prezent în etapa de transparență decizională și nu a fost încă aprobată de Consiliul Local.

„Precizăm că această inițiativă se află în etapa de transparență decizională și NU a fost încă aprobată prin votul Consiliului Local”, se arată în comunicatul nPrimăriei Feldioara.

Instituția subliniază că informațiile oficiale sunt comunicate doar în condiții clare de legalitate și asumare administrativă.

„Primăria Feldioara comunică public informații doar atunci când există documente oficiale, contractele sunt semnate și proiectele au baze legale și administrative clare”, precizează reprezentanții administrației locale.