Proiect pilot testat de săptămâna aceasta în Târgu Mureș! Este vorba de prima zonă Kiss & Ride, în zona Școlii „Dacia”. Ideea de bază este că părinții își pot lăsa copiii rapid și în siguranță, fără să încurce traficul.
Pe scurt: oprești pentru câteva secunde, copilul coboară, iar tu mergi mai departe. Reprezentanții primăriei au punctat faptul că nu se parchează, doar opriri scurte, respectând semnele din zonă.
Proiectul pilot este realizat împreună cu Fundația Comunitară Mureș. Autoritățile testează astfel o soluție simplă pentru mai multă siguranță și un trafic mai fluent în jurul școlilor.






