Acasă Regional Prim-ministrul Ciucă a vizitat compania Farmec: „Brandurile produse aici sunt foarte căutate...

Prim-ministrul Ciucă a vizitat compania Farmec: „Brandurile produse aici sunt foarte căutate şi în străinătate”

0

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a vizitat astăzi, în cadrul deplasării pe care o efectuează în județul Cluj, societatea Farmec SA din Cluj-Napoca, cel mai mare producător de produse cosmetice cu capital 100% românesc.

Cu o istorie de peste 130 de ani, Farmec a pus bazele industriei cosmetice moderne din România și se menține în ultimii ani în poziția de lider de piață pe segmente importante, obținând numeroase distincții cu produsele sale.

Discuțiile pe care premierul Ciucă le-a purtat cu managementul companiei s-au referit la strategia de dezvoltare pe termen lung, axată pe investiții și dezvoltarea de noi produse, menite să o păstreze în poziții de top pe o piață concurențială deosebit de puternică. Astfel, pe lângă brandurile cu istorie aflate în portofoliu, cum ar fi Farmec, Gerovital, Aslavital, societatea clujeană dezvoltă continuu noi produse cu ingrediente inovatoare și are relaţii de colaborare cu instituţii, universităţi şi laboratoare naționale și internaționale pentru cercetări şi pentru obţinerea de acreditări.

„Societatea cu tradiție și recunoaștere pe piața internațională, Farmec s-a dezvoltat continuu și a mizat pe cercetare, iar rezultatele au fost pe măsură. Brandurile produse aici sunt extrem de cunoscute de toți românii, dar sunt foarte căutate și în străinătate”, a spus primul-ministru.

Șeful Executivului a apreciat faptul că societatea Farmec a fost printre primele companii din România care au produs încă de la începutul pandemiei produse igienizante şi dezinfectante, arătând că este un exemplu de adaptabilitate, de afacere condusă cu atenție la cerințele pieței și ale consumatorilor.

De asemenea, compania Farmec susține formarea profesională a elevilor în programul de învățământ dual la Colegiul Tehnic Ana Aslan, prin acordarea de burse și locuri de practică, exemplu de bună practică pentru o afacere care privește continuu spre viitor.

Premierul Nicolae Ionel-Ciucă a amintit că Guvernul și-a asumat susținerea mediului de afaceri prin programul „Sprijin pentru România”, recent adoptat, dar există și alte programe guvernamentale, unele focusate chiar pe susținerea exportului, cum este Programul de Promovare a Exportului, derulat la nivelul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.

 

 

FOTO: Facebook: Farmec

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.