Președintele Nicușor Dan păstrează mai mulți consilieri de la Cotroceni. Între aceștia, Luminița Odobescu, Cristian Diaconescu și Delia Dinu rămân în funcțiile de consilieri prezidențiali. Decretele au fost publicate, marți, în Monitorul Oficial.
Numirile intră în vigoare începând cu data de 30 iunie. Între decretele cu numirile publicate marți nu se regăsește niciun nume nou.
Dintre consilierii prezidențiali, doar Ana Birchall nu a fost reconfirmată în funcție.
Consilierii numiți de Nicușor Dan:
- Cristian Diaconescu – consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională
- Mariana Costea – consilier prezidențial
- Delia Dinu – consilier prezidențial
- Luminița Teodora Odobescu – consilier prezidențial
- Simona-Livia Maftei – consilier prezidențial
- Lenuța Cobuz – consilier de stat
- Gabriel-Cristian Pișcociu – consilier de stat
- Cătălina Galer – consilier de stat
După câștigarea alegerilor prezidențiale de către Nicușor Dan, consilierii de la Cotroceni și-au prezentat demisiile pentru ca noul președinte să decidă asupra echipei cu care dorește să lucreze.
Până acum, Nicușor Dan a numit un singur consilier nou, pe Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, informează bzi.ro






