Preşedintele CNAS, dr. Horaţiu-Remus Moldovan, apreciază, miercuri seară, că ”2025 este anul în care încrederea în vaccinuri revine puternic”, după ce a constatat o creşterea a interesului românilor pentru imunizare. Doar la vaccinul HPV s-a înregistrat o creştere a aproape 49%, potrivit News.ro.
„Românii aleg din nou prevenţia prin vaccinare, iar datele CNAS confirmă o mobilizare în creştere: 2025 este anul în care încrederea în vaccinuri revine puternic! O analiză comparativă a consumului de vaccinuri eliberate prin farmaciile cu circuit deschis, pe bază de reţetă, la nivelul primelor nouă luni ale anilor 2024 şi 2025, evidenţiază tendinţe clare de creştere a interesului românilor pentru imunizare”, a transmis, miercuri seară, preşedintele CNAS, Horaţiu-Remus Moldovan.
Potrivit acestuia, 124.820 doze de vaccin HPV au fost administrate în acest an, până în luna septembrie, faţă de 83.824 cu un an în urmă.
”O creştere de aproape 49% care arată o schimbare de atitudine şi decizii mature pentru sănătatea generaţiilor viitoare”, a transmis sursa citată.






