Acasă Social Președintele CJ Brașov prezent la ședința Directorilor Generali ai aeroporturilor membre AAR

Președintele CJ Brașov prezent la ședința Directorilor Generali ai aeroporturilor membre AAR

0
Asociația Aeroporturilor din România organizează la Poiana Brașov, în perioada 8-9 februarie 2024, ședința Directorilor Generali ai aeroporturilor membre AAR.
Președintele Consiliului Județean Brașov, Todorică-Constantin Șerban, a dat curs invitaţiei primite din partea preşedintelui AAR David Ciceo şi a fost prezent la deschiderea evenimentului care a reunit echipele manageriale ale tuturor aeroporturilor din România, alături de directorii generali ai Autorității Aeronautice Civile Române şi ROMATSA, de oficiali guvernamentali şi conducători de instituţii publice cu atribuţii în desfăşurarea activităţii de transport aerian, de reprezentanţi ai unor companii aeriene şi firme din domeniul aeronautic și alți specialiști din aviație.
Pe agenda discuţiilor din cele două zile sunt incluse subiecte de actualitate, precum traficul de pasageri pe aeroporturile din România, intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele aeriene sau proiectele finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) aflate în curs de implementare la aeroporturi.
În calitate de gazdă a întâlnirii AAR, preşedintele CJ Todorică-Constantin Şerban a adresat participanţilor un mesaj de bun-venit şi de încredere că „piaţa transportului aerian de pasageri este în continuă creştere, astfel încât sunt ferm convins că este loc pentru toată lumea, că nu concurăm între noi, ci împreună, toate aeroporturile din ţară, ne completăm şi asigurăm satisfacerea necesităţilor de deplasare şi de conectivitate naţională şi internaţională ale concetăţenilor noştri”.