Acasă Sănătate-Educație Premierea șefilor de promoție la UNITBV!

Premierea șefilor de promoție la UNITBV!

Studenții Universității Transilvania din Brașov care au absolvit ciclul de licență ca șefi de promoție și cei aflați în anul I, care au obținut media 10 la bacalaureat sau au fost șefi de promoție în liceu au fost recompensați astăzi, 27 noiembrie, de rectorul Universității Transilvania din Brașov, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan și de prorectorul cu studenții, prof. dr. ing. Daniel Munteanu.

În total, 64 de studenți au primit câte un laptop, din partea Universității, cazare și masă gratuite, pe tot parcursul anului universitar.

46 dintre ei au fost șefi de promoție la liceu și au ales ca din acest an să fie studenți ai Universității Transilvania din Brașov. Lor li se adaugă încă 2 care au obținut media 10 la bacalaureat și sunt acum studenți ai Facultății de Design de produs și mediu.

Alți 16 studenți care au absolvit ciclul de licență ca șefi de promoție la Universitatea Transilvania din Brașov sau la alte universități din țară au ales să-și continue studiile la UNITBV și au parte de aceleași beneficii pe tot parcursul anului universitar.

În plus, la fel ca și colegii lor din anii mai mari, și ei vor beneficia de cazare și masă gratuite atât timp cât vor fi studenți, dacă vor avea medii anuale peste 9.

15 facultăți ale Universității Transilvania din Brașov au admiși șefi de promoție ai liceelor. Cei mai mulți, 9, sunt din județul Brașov, urmați de 8 studenți de la liceele din Prahova, câte 4 din județele Bacău și Covasna și câte 3 de la licee și colegii din județele Argeș, Buzău, Harghita și Neamț. Restul studenților care au fost șefi de promoție în liceu sunt din județele Dâmbovița, Vrancea, Alba, Arad, Mureș, Teleorman și Brăila.

În ceea ce privește șefii de promoție absolvenți ai Universității Transilvania din Brașov, 15 dintre ei își vor continua studiile de masterat la facultățile unde și-au încheiat studiile de licență. O studentă a ales Brașovul în detrimentul orașului Tg. Jiu, unde a absolvit.

 

Acest program de recompensare a șefilor de promoție se desfășoară deja în Universitatea Transilvania din Brașov, de aproape un deceniu. În plus, la finalul fiecărui an universitar, studenții care încheie ciclul de licență cu cea mai mare medie pe facultate primesc din partea UNITBV o recompensă financiară și o deplasare în orice țară din lume, la alegere. În acest an, șefii de promoție ai ciclului de licență au fost în Statele Unite ale Americii, la Columbia University (New York), cheltuielile de deplasare fiind asigurate în întregime de Universitate.