Joi, 15 mai, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, va participa la o demonstrație în poligonul Carfil de la Hărman, unde vor fi testate primele drone de atac dezvoltate în România.
Proiectul reprezintă un pas important în modernizarea capacităților de apărare ale țării și este realizat în parteneriat cu compania americană Periscope Aviation. Aceste drone sunt concepute pentru a răspunde noilor cerințe operaționale ale câmpului de luptă modern, punând accent pe autonomie, precizie și tehnologie avansată.






