Acasă Actualitate Prădător sexual prins în autobuzele din Brașov! Inculpat pentru trei agresiuni

Prădător sexual prins în autobuzele din Brașov! Inculpat pentru trei agresiuni

0

În data de 13.11.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un bărbat în vârstă de 58 de ani, care a dobândit calitatea de inculpat pentru săvârșirea a trei infracțiunii de agresiune sexuală, situația de fapt fiind, în esență, următoarea:

În cursul lunii februarie 2025, după ce s-a așezat lângă o persoană de sex feminin, ce se afla pe unul dintre locurile unui autobuz care circula pe raza mun. Brașov, inculpatul a atins-o cu mâna pe coapsa piciorului stâng, în scopul obținerii satisfacției sexuale.

Tot în cursul lunii februarie 2025, aflându-se într-o stație de autobuz din mun. Brașov, inculpatul a trecut pe lângă o persoană de sex feminin și a atins-o cu mâna în zona coapsei piciorului stâng, în scopul obținerii satisfacției sexuale.

De asemenea,, în cursul lunii noiembrie 2025, după ce s-a așezat lângă o persoană de sex feminin, ce se afla pe unul dintre locurile unui autobuz care circula pe raza mun. Brașov, inculpatul a atins-o cu mâna pe coapsa piciorului stâng, în scopul obținerii satisfacției sexuale.

Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, iar apoi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a întocmit referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.

În data de 13.11.2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a dispus plasarea inculpatului în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 zile.

Actele de urmărire penală au fost realizate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

***

Facem precizarea că faza urmăririi penale are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Totodată, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat presupune existența unei suspiciuni rezonabile, pe bază de probe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană și nu este de natură a răsturna prezumția de nevinovăție.

***

De asemenea, cu ocazia mediatizării acestui caz, dorim să încurajăm cetățenii ca, în situația în care sunt victime ale unor fapte ce pot constitui infracțiuni, să se adreseze de îndată organelor de poliție sau unității de parchet, pentru ca autoritățile competente să poată dispune măsurile legale necesare.