Acasă Social Pompierii brașoveni au intervenit pentru degajarea a 6 copaci (FOTO)

Pompierii brașoveni au intervenit pentru degajarea a 6 copaci (FOTO)

0

În urma manifestării fenomenelor meteorologice, pompierii brașoveni au intervenit ieri dimineață, 26 noiembrie, pentru degajarea a 6 copaci de pe mai multe străzi din municipiul Brașov.

În urma prăbușirii copacilor, 2 autoturisme au fost avariate ( str. Hărmanului, str. Islaz). Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică de vreme rea, valabilă în perioada următoare. Fenomenele vizate sunt:

Viscol – În intervalul 26 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 20:00 în estul și nord-estul Munteniei, Dobrogea și jumătatea de sud a Moldovei va ninge și va fi viscol. Vântul va avea intensificări susținute, cu rafale în general de 85…90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. În Carpații Meridionali și de Curbură vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale de 90…110 km/h, va ninge și va fi viscol iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Intensificări ale vântului, temporar viscol – În vestul și sudul Olteniei, jumătatea sudică a Munteniei, local în Transilvania și în jumătatea de nord a Moldovei vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 50…65 km/h și pe arii restrânse va fi viscol și vizibilitate scăzută.

Recomandări

Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).

Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.

Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

https://www.meteoromania.ro/avertizari/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.