În perioada 30 iulie – 23 august 2024, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activități Comerciale au efectuat controale la agenții economici care desfășoară activități comerciale în domeniul alimentației publice (restaurante, baruri, cafenele, cofetării, fast food-uri) în zona în care sunt concentrate cele mai multe activităţi de alimentaţie publică din Municipiul Brașov, respectiv Centrul istoric. Obiectul controalelor a constat în verificarea autorizației de funcționare.
Polițiștii locali au constatat că numai 15 dintre cele 183 de unități verificate încălcau prevederile OG nr. 99/2000(R) privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. Respectivii agenți economici au fost sancționați contravențional cu amenzi, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea activităților comerciale desfășurate până la data autorizării, în conformitate cu actul normativ anterior precizat.
„Cinci dintre operatorii economici, care desfășurau alte activități decât cele autorizate, au fost sancționați contravențional pentru comercializarea de produse și servicii de piață, altele decât cele înscrise în acordul/autorizaţia de funcţionare.
Cuantumul total al amenzilor aplicate cu ocazia controalelor efectuate în perioada de referință s-a ridicat la suma de 7.800 lei.
Punem în vedere agenților economici faptul că desfășurarea exercițiului comercial cu autorizație/acord de funcționare reprezintă obligație prevăzută de amintitul act normativ. Lipsa acestui document se sancționează cu amendă și suspendarea activității până la data autorizării, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activităţii comerciale şi momentul constatării contravenţiei se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat.”, au explicat polițiștii locali.