La data de 9 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat o acțiune, care a vizat menținerea gradului de siguranță rutieră, prin identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, dar și prin identificarea celor care conduc vehicululele sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.
Acțiunea s-a desfășurat în întervalul orar 19.00 – 22.00, atunci când, conform datelor statistice, în municipiul Brașov au avut loc creșteri ale numărului de accidente rutiere. De asemenea, acțiunea a vizat și prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei sau a patrimoniului.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate de polițiști, aceștia au legitimat aproape 150 de persoane și au fost efectuate interogări în bazele de date pentru verificări suplimentare asupra persoanelor de interes.
Pentru situațiile de pericol constatate în trafic, polițiștii au aplicat 36 de sancțiuni, atât pentru încălcari la regimul circulației, cât și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, valoarea acestor sancțiuni fiind de 22.530 de lei.
Pentru 3 dintre conducătorii auto sancționați a fost luată și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare al vehiculului, ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a vehiculelor conduse, iar unui alt conducător auto i-a fost reținut permisul de conducere ca urmare a încălcărilor prevederilor în domeniu circulației rutiere.






