Pe scena politică românească, asistăm la un fenomen tot mai întâlnit: politicieni dați la o parte de propriile partide, dar care fie refuză să plece, fie își caută un refugiu în alte formațiuni, în speranța de a-și menține poziția. La Brașov, la fel ca în alte orașe, politicienii trași pe linie moartă au două opțiuni: rămân în partid, agățându-se de structurile acestuia, sau migrează rapid către o altă formațiune politică, în speranța că vor găsi un loc cald și sigur.
Dar de ce rămân aceștia în partide, chiar dacă șefii le arată ușa? Motivele sunt multiple. Pe de o parte, mulți dintre acești politicieni, fiind de multă vreme în sistemul de stat, nu cunosc altă cale de a-și asigura existența. Fără abilități profesionale dezvoltate în afara sferei politice și fără experiență în mediul privat, singura lor soluție rămâne un post la stat, asigurat, de cele mai multe ori, prin influența partidului. Astfel, rămân în politică nu pentru idei sau pentru a aduce o schimbare, ci pur și simplu pentru siguranța financiară.
Acest comportament, deși comun, nu este unul onorabil pentru politicienii români, mai ales că mulți dintre aceștia au familii, iar imaginea lor publică devine subiect de dezbatere în presa locală și națională. Din păcate, mulți dintre acești politicieni au o părere foarte bună despre ei înșiși, fără a înțelege impactul negativ pe care îl au asupra percepției publicului. În timp ce românii se confruntă cu dificultăți financiare și sociale, acești politicieni își păstrează pozițiile, uneori cu forța, fără a oferi vreo contribuție reală.
Pe de altă parte, avem categoria celor care, odată excluși sau marginalizați într-un partid, „migrează” rapid către altul, în speranța că vor găsi acolo un loc de muncă confortabil și bine plătit. Indiferent de ideologia noii formațiuni politice, pentru aceștia important este să își păstreze accesul la funcții publice și fonduri de stat, un stil de viață pe care l-au cultivat de-a lungul carierei politice.
Aceste comportamente evidențiază o problemă profundă a sistemului politic din România: mulți politicieni sunt ghidați nu de principii sau de dorința de a contribui la dezvoltarea societății, ci de avantajele materiale pe care le obțin din funcțiile de stat. Fenomenul este cu atât mai vizibil în perioadele de criză sau instabilitate politică, atunci când aceste mutări devin tot mai frecvente, iar publicul pierde încrederea în integritatea și consecvența politicienilor.
Pentru un politician, atașamentul față de partid ar trebui să fie determinat de valori și principii comune, nu de promisiunea unui post confortabil. Din păcate, la Brașov, dar și la nivel național, asistăm la o realitate în care mulți politicieni preferă să rămână în partid sau să migreze către altul doar pentru siguranța financiară, în detrimentul binelui public. Acest lucru este jenant pentru unii dintre aceștia, care altfel ar putea folosi prestigiul și experiența pentru a aduce un impact pozitiv asupra comunității.
