Guvernul pregătește o schimbare importantă pentru firmele mici: începând cu 1 aprilie 2025, plafonul de la care acestea devin plătitoare de TVA va fi majorat de la 300.000 lei la 395.000 lei. Această măsură este inclusă într-un proiect de ordonanță de urgență pus recent în dezbatere de Ministerul Finanțelor.
Firmele care se încadrează sub noul plafon vor beneficia de scutirea de la plata TVA, ceea ce înseamnă că nu vor colecta TVA la vânzările de bunuri și servicii. Totuși, această facilitate vine și cu o limitare: firmele scutite nu vor putea deduce TVA-ul aferent achizițiilor lor. Această modificare legislativă vizează în special micile afaceri și start-up-urile.
Proiectul de OUG introduce și o nouă posibilitate pentru firmele din România care doresc să beneficieze de scutirea de TVA și în alte state membre ale Uniunii Europene. Pentru a accesa acest regim special, firmele trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- Cifra de afaceri anuală la nivelul Uniunii Europene să nu depășească 100.000 euro în anul în care solicită acordarea scutirii și în anul precedent.
- Valoarea livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate într-un alt stat membru să fie sub plafonul de scutire aplicabil firmelor din acel stat.






