Acasă Social Piața volantă „Râșnov cu bun gust” ajunge în premieră în Piața Unirii

Piața volantă „Râșnov cu bun gust” ajunge în premieră în Piața Unirii

0

Râșnovul găzduiește sâmbătă, 29 noiembrie, prima ediție a pieței volante „Râșnov cu bun gust”, eveniment organizat în parteneriat cu Primăria orașului. Între orele 09:00 și 14:00, producători locali din județ vor aduce în Piața Unirii produse alimentare artizanale și tradiționale.

Inițiativa, care a trecut deja prin localitățile Codlea, Săcele, Cristian, Sânpetru, Hărman, Ghimbav și Hălchiu, oferă consumatorilor fructe de sezon, pâine și prăjituri artizanale, brânzeturi, lactate, produse din carne, conserve de casă și articole handmade.

Organizatorii anunță că seria evenimentelor va continua pe 1 Decembrie, când același spațiu va găzdui un târg al meșteșugarilor locali dedicat producătorilor de obiecte realizate manual.