Acasă Local Peste 4,4 milioane de lei pentru modernizarea și eficientizarea energetică a Grădiniței...

Peste 4,4 milioane de lei pentru modernizarea și eficientizarea energetică a Grădiniței nr 1

0

Primăria Brașov a lansat în SEAP procedura pentru realizarea lucrărilor de consolidare, extindere și mansardare a unui imobil situat pe strada Tâmpei nr. 1A, investiția urmând să transforme clădirea într-un spațiu adecvat pentru activități de învățământ preșcolar.

Potrivit documentației, terenul de pe strada Tâmpei nr. 1A se află în intravilanul municipiului Brașov și este proprietatea Municipiului Brașov. Conform Planului Urbanistic General, amplasamentul se află într-o zonă destinată locuințelor colective medii.

Investiția are ca obiectiv crearea unor condiții moderne și adecvate pentru desfășurarea procesului educațional, prin asigurarea spațiilor necesare unei grădinițe cu program normal.

Potrivit datelor din SEAP, contractul are o durată de 24 de luni, iar procedura de achiziție nu este împărțită pe loturi. Valoarea estimată a contractului este de 4472782.63 RON.

Criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, astfel că oferta cu valoarea eligibilă cea mai mică va avea avantajul principal în desemnarea câștigătorului, cu respectarea tuturor cerințelor din documentația de atribuire.

Termenul pentru depunerea ofertelor este 14 septembrie 2026.