Alexandra Crivineanu, liderul de grup al consilierilor PSD din Consiliul Local Brașov, spune că peste Peste 410.000 de elevi și preșcolari din familii defavorizate vor primi începând din primul modul din anul școlar 2023-2024 tichete educațională de 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte.
Cererile se depun până în 5 octombrie 2023, la școală.
𝐂𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐞ș𝐭𝐞 𝐭𝐢𝐜𝐡𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝟓𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 î𝐧 𝐚𝐧𝐮𝐥 ș𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫 𝟐𝟎𝟐𝟑-𝟐𝟎𝟐𝟒
- a) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar înscrişi în învăţământul de stat care îndeplinesc condiţiile, în luna iulie a fiecărui an, pentru obţinerea sprijinului educaţional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare;
- b) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat primar înscrişi în învăţământul de stat primar care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară;
- c) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat gimnazial înscrişi în învăţământul de stat gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.”
Venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, trebuie să fie de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.