Școlile din judeţul Braşov, care au aplicat pentru a primi bani prin Fondul de Mediu pentru finanțarea activităților din programul „Săptămâna Verde”, pot primi fonduri începând cu luna octombrie, potrivit calendarului oficial. Banii au fost repartizați pe județe de Ministerul Educației. Asta arată un ordin de ministru emis în data de 7 octombrie, dar care încă nu a fost publicat în Monitorul Oficial, potrivit edupedu.ro.
Suma totală este de 100 de milioane de lei și a fost împărțită pe județe “în funcție de dimensiunea populației școlare, în funcție de numărul de elevi, conform planului de școlarizare propus pentru anul școlar 2024-2025, pe următoarele niveluri de învățământ: antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional, învățământ de stat masă și special”, scrie în ordinul de ministru încă nepublicat în Monitorul Oficial.
Școlile din județul Braşov au primit peste 3,2 milioane de lei (3.245.400 lei) pentru activitățile elevilor din acea perioadă, însă nu se știe cu exactitate ce sume primește fiecare școală întrucât lista cu școlile care au depus proiecte nu este încă publică.
În luna octombrie ar trebui să primească bani școlile care au aplicat pentru a primi finanțare de la Ministerul Educației pentru ca elevii să poată merge în excursii sau să facă activități în cadrul programului Săptămâna Verde.






