Prima zi de școală a însemnat pentru 2.650 de prichindei ziua în care au lăsat în urmă grădinița și au devenit elevi într-una dintre cele 23 de școli publice și private de pe raza municipiului Brașov, alături de alte câteva zeci de mii de colegi mai mari.
Emoțiile au fost mari atât pentru cei mici, cât și pentru părinții și bunicii care i-au însoțit în curtea școlii, dar și în sălile de clasă.
Reprezentanții municipalității au fost alături de cei mai proaspeți elevi brașoveni, fie în calitate de părinți, fie ca membrii ai consiliilor de administrație din unitățile de învățământ.
Respectând tradiția ultimilor 15 ani, elevii din clasa pregătitoare au găsit pe băncile din clasele în care au pășit pentru prima dată, un cadou din partea Municipalității: un ghiozdan cu toate rechizitele necesare pentru acest an școlar.
Pachetul cu rechizite școlare „Primul ghiozdan” conține: ghiozdan, penar, 10 creioane negre, două seturi de creioane colorate, două radiere, două ascuțitori, acuarele, pensule (diferite mărimi), 4 caiete tip 1, 4 caiete de matematică, un vocabular, un bloc de desen A4, coperți pentru caiete, plastilină, hârtie glasată, carton colorat, două tuburi de lipici, 5 dosare de plastic A4 cu șină și 100 bucăți de folie plastic transparentă protecție pentru documente A4.
Transportul elevilor
De mâine se reia circulația mijloacelor de transport în comun pentru elevi, cele care fac legătura dintre cartiere cu centrul orașului, la care se adaugă și linia de transport între Săcele și zona centrală a Brașovului.
Pentru a creștea eficiența acestui tip de transport, Municipalitatea, în parteneriat cu Asociația de Transport Metropolitan și operatorul de transport RATBv, a introdus două linii noi de transport.
Astfel, pe lângă T 2, linia care asigura transportul elevilor din Săcele până pe Șirul Beethoven, de mâine introducem și linia T 14, din Săcele până în Livada Poștei, linie care va putea fi utilizată și de elevii din Brașov, având 9 stații în municipiu
Tot de mâine va circula linia 15, pentru transportul elevilor care învață în corpul A al Școlii Gimnaziale nr. 14, str. Lungă nr. 229, clădirea aflată în proces de extindere (mansardare) la celelalte două corpuri ale școlii, corpul B, str. Agricultorilor nr. 3 (Bartolomeu – Nord), și corpul C, str. Agricultorilor nr. 1 (Stupini).
Sperăm că prin asigurarea celor 15 linii de transport elevi să reușim ca această soluție de mobilitate să fie cât mai atractivă, iar părinții să renunțe la a îi aduce pe cei mici cu autoturismele proprii și să aleagă varianta transportului în comun.
Structura anului școlar 2024 – 2025 în județul Brașov
- Modulul 1: 9 septembrie 2024 – 25 octombrie 2024;
- Vacanța de toamnă: 26 octombrie 2024 – 3 noiembrie 2024;
- Modulul 2: 4 noiembrie 2024 – 20 decembrie 2024;
- Vacanța de iarnă: 21 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025;
- Modulul 3: 8 ianuarie 2025 – 21 februarie 2025;
- Vacanța de schi: 22 februarie – 2 martie 2025;
- Modulul 4: 3 martie 2025 – 17 aprilie 2025;
- Vacanța de primăvară: 18 aprilie 2025 – 27 aprilie 2025;
- Modulul 5: 28 aprilie 2025 – 20 iunie 2025;
- Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.






