Primăria Ghimbav a lansat în SEAP o procedură pentru reconfigurarea intersecției dintre DN1 și strada Bisericii Române (DN73B), în încercarea de a reduce aglomerația care se formează în prezent în zonă, în special la orele de vârf. Contractul are o valoare estimată de 1.269.045 de lei, fără TVA.
Potrivit documentației de achiziție, sensul giratoriu existent a fost proiectat pentru un trafic mai redus. Între timp, circulația pe DN1 și pe arterele care se intersectează în zonă – strada Bisericii Române, strada Pieței și Calea Brașovului – a crescut semnificativ, iar capacitatea actuală a intersecției nu mai este suficientă pentru a asigura un trafic fluent pe parcursul întregii zile. Prin aceste lucrări se urmărește reconfigurarea elementelor geometrice ale intersecției, astfel încât să crească numărul de vehicule care pot traversa zona și să fie reduse punctele în care fluxurile de trafic se intersectează. Practic, administrația locală încearcă să adapteze infrastructura rutieră la traficul actual.
Lucrările vor fi atribuite prin procedură simplificată, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 23 octombrie 2026, ora 15:00. Pentru a participa, acestea trebuie să demonstreze, printre altele, experiență în lucrări similare de infrastructură rutieră, în valoare cumulată de cel puțin 1,2 milioane de lei fără TVA, realizate în maximum două contracte în ultimii cinci ani.






