Acasă Sănătate-Educație Persoanele cu dizabilități din Brașov beneficiază acum de o hartă a accesibilității

Persoanele cu dizabilități din Brașov beneficiază acum de o hartă a accesibilității

0

Participanții Leaders Experience #10 au lansat o hartă a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități din Brașov.

Brașov, 12 iulie 2024 – Participanții din cadrul programului Leaders Experience #10 anunță lansarea oficială a unei hărți de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități din municipiul Brașov. Scopul proiectului este promovarea incluziunii sociale și îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități.

Harta de accesibilitate care a fost lansată în cadrul conferinței de presă este un instrument esențial pentru orientarea și mobilitatea persoanelor cu dizabilități în Brașov. Aceasta oferă informații detaliate despre accesibilitatea clădirilor publice, transportului și altor facilități importante, contribuind astfel la o mai bună integrare și independență a persoanelor cu dizabilități.

În plus, a fost organizat un eveniment de tip Treasure Hunt destinat Asociației pentru Persoane cu Dizabilități Fizice “Sf. Haralambie” Brașov, care a oferit participanților o experiență unică de explorare și aventură.

Obiectivul general al proiectului este de a implica activ persoanele cu dizabilități din Municipiul Brașov în viața comunității și de a îmbunătăți accesibilitatea infrastructurii locale.

Proiectul și-a propus să atingă următoarele obiective specifice:

  1. Crearea și lansarea unei hărți de accesibilitate pentru municipiul Brașov, care să fie utilizată de persoanele cu dizabilități și membri ai comunității.
  2. Organizarea unui Treasure Hunt interactiv care a implicat 25 de participanți,  promovând astfel spiritul de echipă și incluziunea socială.
  3. Organizarea unei conferințe de presă pentru prezentarea proiectului și a hărții de accesibilitate, cu participarea autorităților locale, mass-mediei și reprezentanților comunității.

Activitățile principale ale proiectului au fost:

  • Crearea și distribuirea hărții de accesibilitate.
  • Organizarea Treasure Hunt-ului cu trasee adaptate pentru persoanele cu dizabilități.
  • Organizarea conferinței de presă pentru lansarea oficială a proiectului și a hărții.

Prin aceste activități, proiectul a urmărit să crească gradul de conștientizare și acceptare a diversității în comunitatea locală, să promoveze incluziunea socială și să sprijine combaterea discriminării.

Despre Asociația pentru Persoane cu Dizabilități Fizice „Sf. Haralambie” Brașov:

Asociația pentru Persoane cu Dizabilități Fizice “Sf. Haralambie” Brașov este o organizație non-guvernamentală dedicată sprijinirii persoanelor cu dizabilități fizice prin servicii de asistență, consiliere și activități recreative. Prin proiecte inovatoare și programe de suport, asociația își propune să contribuie la creșterea calității vieții și la integrarea socială a beneficiarilor săi.

Despre Fundația Leaders

Fundația Leaders este organizația care formează și susține oamenii cu valori și principii să devină liderii responsabili de care are nevoie România și care o fac mai puternică la toate nivelurile.

De 24 de ani, Fundația Leaders contribuie la transformarea României prin programe de leadership adaptate realității și nevoilor tinerilor din țara noastră. Peste 44.000 de tineri au fost recrutați și antrenați prin programele LEADERS, care s-au desfășurat atât în mediul offline, cât și online, cu participarea a peste 625 de lideri din România ca speakeri, 171 de companii partenere din peste 30 de domenii de activitate, cu programe derulate în 75 de comunități urbane și rurale și 60 de proiecte personalizate pentru organizații partenere.

Misiunea Fundației este să declanșeze potențialul tinerilor și să formeze lideri vizionari, responsabili, curajoși și implicați prin programe de leadership practice, adaptate pentru fiecare nivel de dezvoltare.