Acasă Actualitate Pericol public! Șoferi băuți la volan

Pericol public! Șoferi băuți la volan

0

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat activități pe linie rutieră, la data de 24 septembrie, care au vizat depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.

Astfel, în cadrul controalelor efectuate, polițiștii i-au testat pe conducătorii auto din punct de vedere al prezenței în organism a alcoolului sau a unor astfel de substanțe, iar rezultatele au arătat următoarele:

  • în jurul orei 04.00, polițiștii au oprit în trafic un autoturism, care circula din direcția Brașov către stațiunea Azuga, la volanul căruia se afla un bărbat, de 32 de ani, care prezenta o alcoolemie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat;
  • în jurul orei 09.00, un conducător auto, din municipiul Călărași, județul Călărași, în vârstă de 44 de ani, a fost identificat la volanul autovehiculului, pe care îl conducea pe DN 73, din directia stațiunii Bran către municipiul Brașov, acesta având o valoare a alcoolemiei de 0,56 mg/l;
  • în jurul orelor 19.15, polițiștii au testat un conducător auto care a pierdut controlul asupra autoturismului, pe care îl conducea pe V01K, din județul Brașov, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în șantul din beton de la marginea drumului. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0.93 mg/l alcool.

Pentru toți cei identificați, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând ca mostrele biologice recoltate acestora la o unitate medicală autorizată, să stabilească cu exactitate cantitatea și tipul de substanțe consumate. La acest moment dosarele sunt instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se vor propune soluții legale la finalizarea cercetărilor.