Trei elevi de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” au obținut rezultate excelente la etapa regională a concursului internațional de Public Speaking organizat de English Speaking Union. Ștefan Toma, elev în clasa a X-a F, a câștigat premiul I și s-a calificat la etapa următoare, concurând alături de participanți din mai multe județe. Felicitări tuturor și mult succes în continuare!
”Vești bune de la etapa regională a concursului internațional de Public Speaking în limba engleză, organizat de English Speaking Union la C. N. „George Coșbuc” din București. Cei trei șaguniști care au concurat în 2 martie au obținut rezultate foarte frumoase, iar Ștefan Toma din clasa a X-a F a primit premiul I și s-a calificat la etapa următoare. A reușit această performanță concurând alături de participanți din județele Argeș, Brașov, Dâmbovița, Prahova, Teleorman și București.
Felicitări tuturor și succes lui Ștefan!” au anunțat reprezentanții Colegiului National Andrei Saguna.






