La Brașov aleșii PNL și PSD fac ce știu ei mai bine, ”năniță”! Zilele trecute, controalele din căminul de bătrâni din Noua au scos la iveală mai multe nereguli. Pereții erau negri într-un hal fără de hal, probabil că nici la pușcărie nu ar fi atât de murdari. Dar, viceprimărița Boghiu a anunțat că sunt câteva ”degețele”…
La fel și bucătăria, arăta ca una de la un restaurant neîngrijit de la țară. Din păcate, aleșii PNL sau PSD sunt pe nicăieri, pe ei nu pare să îi deranjeze că seniorii Brașovului locuiesc în condiții mizere. Altfel, ar fi ieșit cu declarații, proteste, ar fi solicitat demisii, așa cum ar fi făcut USR dacă nu s-ar fi aflat la conducerea primăriei. Oare cine are în subordine zona socială, cine nu și-a făcut treaba? Probabil că deplasările pe bani publici tot mai dese ale conducerii Primăriei Brașov au făcut ca angajații de lux să uite că mai au în subordine și cămine de bătrâni.
Oare Digi24 nu ar fi trebuit să discute și cu reprezentanții instituțiilor implicate sau doar părerea liderilor USR contează? De ce nu s-a luat un punct de vedere și de la ISU, ANPC sau ANSVSA? Poate așa ar fi aflat că nu a fost vorba doar de 4 lămâi și câteva degețele…ci situația este mult mai gravă! Pozele și amenzile aplicate spun totul.






