Acasă Administrativ Pe useriști i-a lovit grija banilor publici! Nu se pun și banii...

Pe useriști i-a lovit grija banilor publici! Nu se pun și banii încasați de un consilier județean de la 4 instituții ale statului

0
Un consilier județean este total nemulțumit de bugetul stabilit pentru Aeroportul Brașov. Este vorba despre Ovidiu Paraschivescu, ”multifuncționalul” de la USR. Acesta susține într-o postare pe Facebook că ”banii brașovenilor nu sunt sac fără fund la cheremul PNL”. 
Ciudat este faptul că individul care susține acest lucru este unul dintre puținii consilieri județeni care se pot lăuda că a încasat bani de la 4 instituții ale statului. Potrivit declarației sale de avere, consilierul USR a încasat bani de la Senat, Camera Deputaților, Consiliul Județean, dar și RATBV.
Râdem-glumim, dar începe să se complice situația la aeroportul #Brasov: dacă în 2023  am avut un buget estimat de 2️⃣7️⃣ mil lei pentru tot anul, pentru anul 2024 nu ni se spune care este necesarul total ce trebuie acoperit din bugetul Consiliului Județean.
Tot ce am primit în propunerea de buget este suma de 1️⃣4️⃣ milioane de lei, dar aceasta acoperă doar câteva luni de funcționare. Nu e clar cât ne va costa tot anul sau dacă avem de unde să îi scoatem.
Conducerea aeroportului, Consiliul de Administrație condus de membrul PNL și angajat Romatsa, Daniel Micu (coleg de partid cu Adrian Veștea #treabachibzuita), nu a trimis documentele obligatorii: plan actualizat de management pentru 2024, rapoartele lunare de activitate și alte explicații cerute de noi, consilierii județeni.
Ce a ieșit din promisiunile lui Veștea vedeți cu toții. Eu nu voi vota un buget pentru care nu am explicații, explicații pe care am cerut să le am de la conducerea aeroportului mâine, 25 ianuarie, însă m-au refuzat pe motiv că au 4 (patru!) întâlniri cu companii aeriene doar mâine. 
💸Mai vedem, banii brașovenilor nu sunt sac fără fund la cheremul PNL”, susține Ovidiu Paraschivescu, consilier județean USR, omul care în declarația de avere a scris că încasează bani de la 4 instituții ale statului.
Penibil este faptul că USR Brașov are la județ un vicepreședinte, iar acest partid formează o alianță cu PNL. Cu alte cuvinte, consilierul județean arată cu degetul inclusiv spre colegul său de partid, că face parte din conducere. Dacă aleșii USR nu sunt de acord cu deciziile luate de colegii de alianță din PNL, atunci ar putea să-și retragă vicepreședintele din funcție, este simplu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.