Acasă Actualitate Patiserie din Rupea, închisă temporar de Protecția Consumatorilor

Patiserie din Rupea, închisă temporar de Protecția Consumatorilor

0

În data de 30.10.2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brașov  a desfășurat o acțiune de control la operatorul economic XHETI PAN SRL din Rupea, care activează în domeniul alimentației publice (patiserie), unde s-au constatat următoarele deficiențe:

  • agregate frigorifice de refrigerare neigienizate, ghedere cu urme grosiere de murdărie și grăsime, fără a exista grafic pentru monitorizarea temperaturii;
  • paviment complet neigienizat cu acumulări masive de impurități;
  • folosirea unor ustensile și vase de bucătărie neprofesionale, neigienizate, cu prezență masivă de arsuri (tigăi, tăvi de copt);
  • materii prime depozitate necorespunzător, nelotizate, fără a exista informații privind data limită de consum respectiv data durabilității minimale;
  • în lista meniu nu există informații privind ingredientele cu potențial alergen, declarația nutrițională/energetică/aditivi alimentari;
  • lipsă buletin de verificare metrologică pentru mijlocul de măsurare din unitate.

 

În urma deficiențelor contatate operatorul economic  XHETI PAN SRL, a fost sancționat cu  două amenzi contravenționale în valoare de  10000 lei, fiind dispusă măsura de  oprire temporară a prestării serviciului de alimentație publică până la remedierea deficiențelor. De asemenea, s-au retras din circuitul consumului uman, fiind oprite definitiv produse alimentare în valoare de 160 lei.