La nivelul orașului Râșnov s-au realizat recent o serie de lucrări importante, atât de renovare, cât și de înfrumusețare, majoritatea cu sprijinul firmelor locale.
Astfel, renovările la Centrul de Permanență au fost executate integral de SC Omidox SRL din Râșnov, aceeași echipă fiind acum implicată în modernizarea spațiului destinat sediului Ambulanței Râșnov, din incinta Policlinicii.
Caloriferele din Centrul de Permanență au primit o nouă față, fiind îmbrăcate în măști metalice moderne, realizate de SC R&R CNC Metal SRL, care a confecționat și balustrada de la intrare.
SC Brezean Concept SRL a adus un plus de siguranță și modernitate Cinematografului Amza Pellea, prin montarea noilor uși din aluminiu, conforme cu toate standardele actuale.
În scuarurile din cartierele Râșnovului au fost plantate recent flori, într-un proiect realizat cu sprijinul unei alte firme locale, cu un contract încheiat la jumătate din prețul anului trecut, fără costuri suplimentare, în care a fost inclusă și manopera.
„În curând vom discuta cu președinții Asociațiilor de Proprietari pentru ca, din anul viitor, astfel de flori să înfrumusețeze și spațiile verzi din jurul blocurilor, pentru un Râșnov mai frumos în toate cartierele!
Dacă ești reprezentantul unei companii locale și dorești să colaborăm pentru dezvoltarea orașului, te invităm să ne contactezi în privat pentru a găsi împreună cele mai bune soluții.
Susținem economia locală!”, au transmis reprezentanții Primăriei Râșnov.






