Acasă Local Până în 2025 taxiurile vor fi Euro 6 sau cu tehnologie verde....

Până în 2025 taxiurile vor fi Euro 6 sau cu tehnologie verde. De la 1 august, tariful maximal va fi modificat la 2,99 lei/km

0

Primarul Allen Coliban a avut vineri, 22 iulie, o nouă serie de discuții cu reprezentanții taximetriștilor pe margine proiectului de regulament care va fi prezentat spre aprobare, săptămâna viitoare,  Consiliului Local.

Din partea taximetriștilor au fost prezenți reprezentanții taximetriștilor independenți, ai companiilor de taxi și ai Camerei taximetriștilor din Brașov. În urma discuțiilor s-a stabilit ca înnoirea parcului auto să se facă etapizat până în 2025, astfel încât peste 3 ani taxiurile să aibă o motorizare minim Euro 6, iar 1/3 dintre ele să fie verzi, respectiv hibrid, electrice sau cu alt tip de combustibil considerat nepoluant.

,,Proiectul de regulament vine cu o regândire a planului de tranziție către ceea ce înseamnă transport verde în sensul în care până la finalul anului 2023 vom avea cel puțin o treime din fiecare parc auto al operatorilor de taximetrie va fi minim Euro 6, până la finele lui 2024 trebuie să fie majoritar minim Euro 6 și până la finele lui 2025 să avem tot parcul întregul parc minim Euro 6 și o treime cel puțin să fie măcar hibrid să fie verde. În fiecare etapă de tranziție, în fiecare schimbare de autorizație și de autovehicule vom lua această cotă de o treime să fie minim hibride sau electrice. Deci tot ceea ce înseamnă verde să fie o treime din fiecare proces, din fiecare etapă de schimbare. Cred că este o măsură normală, cred că este o măsură de care Brașovul are nevoie, cred că este o măsură care se va reflecta în îmbunătățirea calității aerului și cred că este totodată un plan realist cu privire la posibilitatea economică de susținere a acestei tranziții”, a declarat primarul Allen Coliban la finalul întâlnirii

O altă prevedere care va fi introdusă în proiectul de regulament este cea referitoare la actualizarea tarifului maximal cu care pot să circula taxiurile în Brașov.

Conform reprezentanților taximetriștilor, perioada pandemiei a afectat puternic acest sector, iar majorările din ultima perioadă, a costurilor cu combustibilul, a celor de întreținere și, începând cu 1 august, cu resursa umană,  când contractele part-time vor fi impozitate ca și cum ar fi full-time, la care se adaugă și faptul că în acest moment tariful maximal aprobat, 2,19 lei/km, este valabil din februarie 2019, au adus această activitate la limita supraviețuirii.

Deși, inițial, solicitarea taximetriștilor era de majorare a tarifului maximal la 3,5 lei/km, cele două părți au agreat că tariful maxim cu care pot să circula taxiurile în Brașov nu poate să depășească 2,99 de lei/km.

În ședința de Consiliu Local de săptămâna viitoare, primarul va prezenta spre aprobare aceste modificări.

În acest moment, în municipiul Brașov sunt eliberate 1423 de autorizații taxi, dintre care deținute de persoane juridice – 1152, de persoane fizice – 269 și de întreprinderile familiale – 2.

În ceea ce privește norma de poluare a mașinilor, 210 sunt cu motorizare Euro 4, 576 cu motorizare Euro 5, 24 de autoturisme sunt hibride, cu motoare Euro 5, 577 dintre taxiurile din Brașov au motoare Euro 6, alte 34 sunt tot cu motorizare Euro 6, dar sunt hibride, iar 3 dintre taxiuri sunt autoturisme electrice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.