În timp ce lumea privește cu îngrijorare escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu, „pacificatorii” SUA si ISRAEL ies la rampă cu declarații solemne despre grija față de propriii cetățeni. Donald Trump vorbește despre siguranța americanilor, Beniamin Netanyahu despre protejarea israelienilor. Mesaje ferme, asumate, cu accente patriotice.
Doar că dincolo de aceste discursuri atent calibrate politic, rămâne o realitate ignorată: miile de turiști străini blocați în Dubai, Qatar, Israel sau în alte zone afectate indirect de conflict. Printre ei, mii de români care privesc panourile din aeroporturi fără să știe când vor putea pleca, dacă vor mai avea zbor sau dacă situația nu va degenera peste noapte.
Interesul liderilor pare să se oprească la granița propriului pașaport. Nicio referire clară la turiștii altor state, nicio asumare a unei coordonări internaționale reale înaintea unor acțiuni cu impact regional major. Într-o alianță precum NATO, informarea partenerilor ar trebui să fie o regulă, nu o opțiune. Mai ales când consecințele afectează mii de civili aflați în tranzit sau vacanță. Și culmea, totul se întâmplă din cauza celor două state.
Pentru românii prinși în mijlocul acestei crize, situația este cu atât mai frustrantă. Nu doar că sunt victime colaterale ale unor decizii geopolitice, dar se confruntă și cu un Minister de Externe care pare depășit de evenimente. Instituția condusă de Oana Toiu nu a reușit să transmită un sentiment de control, organizare sau sprijin concret. Informațiile sunt puține, reacțiile întârziate, iar oamenii rămân cu telefoanele în mână, încercând să afle singuri ce urmează.
Este legitim ca orice stat să-și protejeze propriii cetățeni. Dar într-o lume globalizată, în care milioane de oameni călătoresc zilnic, responsabilitatea liderilor nu se mai poate limita la granițele naționale. Deciziile militare și politice majore au efecte în lanț, iar ignorarea acestora echivalează cu o formă de nepăsare.
În acest moment, mii de turiști, inclusiv români, sunt prinși într-un joc de putere care nu le aparține. Iar între declarațiile ferme ale liderilor și realitatea din aeroporturi, diferența este uriașă. Pentru cei blocați, nu contează discursurile despre securitate națională, ci un singur lucru: cine îi ajută concret să ajungă acasă?
