Poliția Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce un tânăr a fost depistate conducând autoturismul în timp ce s-ar fi aflat sub influența substanțelor interzise.
La data de 19 decembrie a.c., pe DN 73, în timpul efectuării unei acțiuni pentru identificarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe polițiștii au oprit un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr, de 28 de ani, din județul Argeș.
Pentru că în timpul controlului persoana verificată manifesta a stare de agitație, atipică, conducătorul auto a fost testat din punct de vedere al consumului de substanțe interzise, iar rezultatul obținut a fost pozitiv pentru substanța ”Opiacee”
În continuare, tânărul a fost testat din punct de vedere al consumului, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul respirat.
Pentru rezultatul afișat, și având în vedere că testarea constituie doar un indiciu și nu reprezintă o probă incriminatoare, conducătorul auto a fost condus de polițiști la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii prezenței substanței în organism.
În această cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.