În această dimineață, conform programului, pompierii ISU, Ștefan Alin și Neamțu Bogdan participau în calitate de instructori la Cursul de salvare animale din medii ostile la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate Făgăraș.
Partea practică a cursului se desfășoară la Herghelia Sâmbăta de Jos. După finalizarea practicii la Herghelie, în jurul prânzului, în timp ce se deplasau spre Detașamentul de Pompieri Făgăraș, cei 2 au observat un autoturism ieșit în decor în câmp, între comunele Voila și Dridif.
Cei doi au intervenit prompt, fără să stea pe gânduri. Au deconectat bornele autoturismului și au evaluat victima, predând-o echipajului Serviciului de Ambulanță Județean sosit în scurt timp la fața locului.






