Acasă Local O șoferiță amatoare de cocaină a fost prinsă drogată la volan în...

O șoferiță amatoare de cocaină a fost prinsă drogată la volan în Poiana Brașov

0
foto cu caracter ilustrativ

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În fapt, la data de 04 iulie 2022, în jurul orei 01,10, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, o femeie, în vârstă de 32 ani, din municipiul București, care conducea un autovehicul pe DN1E, pe raza Stațiunii Poiana Brașov.
Procedându-se la testarea conducătorei auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cocaină. În consecință, aceasta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Articolul precedentPrimarul Coliban înclină balanța sportului spre baschet, fără să țină cont de statisticile din domeniu
Articolul următorDragonii, în vacanța de vară la AFI Brașov
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.