Acasă Actualitate O polițistă de 21 de ani din Brașov a murit într-un accident...

O polițistă de 21 de ani din Brașov a murit într-un accident rutier pe „Drumul Morții”

0
foto cu carcater ilustrativ

În această după-amiază, pe DN13, în zona Pădurea Bogății, din județul Brașov, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate un ansamblu de vehicule și o autospecială de poliție.

La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere și ale Serviciului Criminalistic, pentru a efectua cercetări pentru lămurirea împrejurărilor care au condus la producerea accidentului.

Primele date, obținute de la fața locului, indică faptul că, într-o curbă la dreapta, pe fondul carosabilului umed, semiremorca ansamblului auto a derapat, ceea ce a condus la pătrunderea acesteia pe sensul opus de mers, unde a acroșat autospeciala la volanul căreia se afla o tânăra agent de polițe, în vârstă de 21 de ani.

Din nefericire, colega noastră a suferit leziuni incompatibile cu viața.

Din cauza poziției vehiculelor de pe carosabil, circulația rutieră este blocată la acest moment, urmând ca traficul să fie reluat după finalizarea cercetărilor și îndepărtarea vehiculelor de pe carosabil.

*Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov sunt profund îndurerați de pierderea tinerei noastre colege. Rugăciunile noastre se îndreaptă spre familia îndurerată, față de care transmitem condoleanțe și întreaga noastră susținere!*

Articolul precedentLiviu Vornicu: Amorțiți în vechile cutume …
Articolul următorO tânără a murit în munții Bucegi. A căzut în gol 300 de metri. Corpul neînsuflețit a fost recuperat cu ajutorul unui elicopter de la POA Brașov
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.