O performanță deosebită pentru o polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov la competiția sportivă World Police and Fire Games, Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor, care se desfășoară în această perioadă la Rotterdam, Olanda.
Inspector de poliție Șocu Maria Ilona, în vârstă de 27 ani, a reprezentat Poliția Română, obținând medalia de aur la atletism, proba de 100 m, pentru categoria de vârstă 18-29 ani, medalie ce a propulsat-o pe prima treaptă a podiumului și care i-a adus titlul de campioană mondială.
De asemenea, astăzi, 27 iulie 2022, colega noastră a participat la concursul de atletism, proba de 200 m, categoria de vârstă 18-29 ani, unde a obținut locul II – medalia de argint.
Ilona a acumulat numeroase titluri de-a lungul anilor, participând la competiții sportive desfășurate de către Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale, aceasta practicând atletismul din clasa a IX-a, munca asiduă depusă și perseverența fiindu-i încununate cu succes și experiență.
Absolventă a Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu, polițista își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Pregătire Profesională.