O nouă surpriză pregătită de RATBV pentru clienții săi cei mai fideli: societatea noastră oferă invitații cadou la două spectacole ale Teatrului Dramatic ”Sică Alexandrescu”!
Astfel, miercuri, 22 mai, primele două persoane care își vor achiziționa câte un abonament lunar metropolitan, al cărui tarif este de 150 de lei și care oferă călătorii nelimitate pe toate traseele operate de RATBV, vor primi câte un pachet ce conține două invitații la teatru. Cele două pachete a câte două invitații vor fi oferite la casieria din stația ”Complexul Mare” de pe Bulevardul Saturn, sens spre centrul orașului, al cărui program miercuri este între orele 06.00 și 21.30.
Cele două pachete de invitații sunt la spectacolele:
– vineri, 24 mai 2024, ora 19.00 – ”Bolnavul închipuit”
– vineri, 31 mai 2024, ora 19.00 – ”Yerma”.