Acasă National O nouă emisiune în titlurile de stat TEZAUR! Dobânzi de până la...

O nouă emisiune în titlurile de stat TEZAUR! Dobânzi de până la 7,20% pe an

0
Din 20 iulie 2023 românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani cu dobânzi anuale de 6,30% și, respectiv, 7,20%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

„Oferă siguranță pentru economiile dumneavoastră, au randament competitiv, nu se impozitează, le poți accesa ușor și contribuie la dezvoltarea națională. Mai mult, nu trebuie să ai sume mari de investit, știi exact când și cât vei câștiga. Acestea sunt argumentele care fac din titlurile de stat Tezaur un instrument financiar puternic, pentru care le recomand oricui vrea să își asigure un venit pasiv, sigur și predictibil”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică.
Tot în această perioadă se desfășoară o nouă ediție a Programului de titluri de stat Fidelis, în care donatorii de sânge beneficiază de cea mai mare dobândă.
Investitorii care se alătură campaniei „România are sânge de rocker”, pe care Ministerul Finanțelor o desfășoară în parteneriat cu Rock FM, vor beneficia de dobânda de 7,3% pentru achiziția de titluri de stat emise în lei, cu scadență la un an, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediții.
De asemenea, un alt beneficiu oferit investitorilor donatori este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.