Brașovenii care locuiesc în zona Onix sunt treziți aproape în fiecare dimineață de o alarmă montată la o agenție bancară, cel mai probabil ING Bank. Când le este somnul mai dulce, oamenii sunt treziți de zgomotul infernal al alarmei. Dacă s-ar fi întâmplat doar o dată, nu ar fi fost o problemă, dar acest lucru se tot repetă, iar în ultima perioadă parcă tot mai des. Poate vor face și autoritățile abilitate demersuri, nu de alta, dar locuitorii zonei nu au greșit cu nimic ca să fie ”chinuiți”.