Municipiul Săcele face pași importanți în îmbunătățirea infrastructurii de apă și siguranță publică. În urma lucrărilor de reabilitare și extindere a rețelei de apă, în oraș există în prezent 413 hidranți activi, care sunt verificați de două ori pe an de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. Aceștia asigură intervenții eficiente în caz de incendiu.
„În urma lucrărilor de reabilitare și de extindere a rețelei de apă din orașul nostru, la nivelul Municipiului Săcele există un număr de 413 hidranți activi care asigură facilitarea intervențiilor în caz de incendiu. Aceștia sunt verificați de 2 ori pe an de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Săcele.
În perioada următoare vor începe ample lucrări de modernizare și de extindere a rețelelor de apă-canal din Municipiul Săcele pe o lungime de 50 km. Prin această investiție, numărul de hidranți se vor dubla, iar capacitatea de intervenție în caz de incendiu se va îmbunătăți semnificativ și va asigura un nivel mai ridicat de siguranță pentru comunitate.”, a explicat primarul Virgil Popa.