Acasă Administrativ Noul PUG al Râșnovului înaintează spre aprobarea Guvernului

Noul PUG al Râșnovului înaintează spre aprobarea Guvernului

0

Lucrările pentru Planul Urbanistic General (PUG) al orașului Râșnov decurg conform graficului stabilit. Până în acest moment, toate studiile de fundamentare au fost finalizate și predate, reprezentând o etapă esențială în dezvoltarea acestui proiect.

Începând din luna martie, este estimată finalizarea propunerii de PUG preliminar, o etapă intermediară în care sunt conturate primele direcții de dezvoltare urbanistică și care va permite dezbaterea publică a acestora.

Din această vară, proiectul va intra în etapa de avizare, un proces complex și de durată, ce presupune obținerea avizelor de la peste 30 de instituții ale statului.

După parcurgerea acestei etape, din vara anului viitor, Planul Urbanistic General va putea fi înaintat spre aprobarea Guvernului României, ultima și cea mai importantă etapă a procesului.

„În cadrul proiectului PUG este inclus și Planul Urbanistic Zonal – zona centrală, un proiect realizat în paralel. Ambele documentații integrează un studiu istoric deosebit de important, deja finalizat, care va contribui la o dezvoltare echilibrată și armonioasă a orașului.

Noul Plan Urbanistic General este un proiect vital pentru viitorul Râșnovului, stabilind direcțiile de dezvoltare urbanistică ale orașului pentru următorii ani și oferind un cadru clar pentru evoluția comunității noastre”, transmit reprezentanții Primăriei Râșnov.