Acasă Regional Noul centruspa&balneo Borsec: începe recrutarea personalului

Noul centruspa&balneo Borsec: începe recrutarea personalului

0

La doisprezece ani de la inițierea proiectului a sosit una dintre momentele cele mai importante: s-a făcut predarea tehnică a centrului. Aceasta marchează începutul procesului de punere în funcțiune a unității, o parte deosebit de importantă a procesului fiind recrutarea de personal. Pentru început vor fi angajate 55 de persoane pe 17 de posturi.

Zilele trecute s-a terminat predarea tehnică a noului centru spa&balneo. Acesta este doar primul pas din procesul de punere în funcțiune, urmând să se obținăîn următoarea perioadă diferitele autorizații din partea autorităților abilitate. O parte importantă a pregătirilor este elaborarea procesului general de gestionare: strategia de prețuri, dezvoltarea proceselor operaționale interne și multe altele. Pentru facilitatarea acestui proces, primăria a încheiat un contract cu firma de consultanță Kronstadt Hospitality Expert din Brașov, compania având o experiență considerabilă în acest domeniu.

Recrutatea de personal este, de asemenea, o etapă extrem de importantă a pregătirilor pentru deschiderea centrului spa&balneo. Pentru funcționarea optimă a unității vor fi angajate 55 de persoane pe 17 de posturi: manager general, medic primar balneo-fizioterapie, asistent medical șef, asistenți medicali, kinetoterapeuţi, maseuri, balneo-fizioterapeuţi, personal administrativ. Lista completă a posturilor puse la concurs, respectiv condițiile de aplicare pot fi consultate pe pagina de internet a primăriei Borsec (www.orasulborsec.ro).

Construcţia centrului spa&balneo din Borsec a început în anul 2011,cea mai mare parte a finanţării fiind asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale, care a alocat 13,5 milioane de lei. După aproape un an şi jumătate de la începerea lucrărilor, s-a sistat orice finanţare de la bugetul de stat, fiind nevoiți să căutămsoluţii pentru ca acest centru să poată fi finalizat.Aşa s-a ajuns, în anul 2016, la contractarea unui credit bancar de 13 milioane de lei, la care se adaugă fonduri primite din partea Ministerului Turismului, Consiliul Judeţean Harghita şi sume alocate din bugetul local. Investiția totală este de aproximativ 8 milioane de euro.

Centrul balnear cuprinde un centru spa și o bază de tratament, cu o suprafaţă de 2.900 metri pătraţişi o capacitate de 1.000 persoane pe zi în sezonul de varăşi 700 persoane în timpul iernii.

Acesta va oferi în zona de spa, piscine interioare şi exterioare, saună finlandeză, infra-saună și saună cu aburi, iar în zona balneo vor fi posibilităţi diverse de tratament, cum ar fi împachetări cu nămol, masaje sau terapie cu apă minerală caldă şi rece.

Articolul precedentPrimele contracte semnate pentru noul sezon la Hochei Corona
Articolul următorAzi se încheie Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor care are loc la Cheile Grădiștei
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.